In atentia autorilor - Editura este evaluata si RECUNOSCUTA de catre CNCS. Editam, tiparim, difuzam lucrari de literatura si stiinta, executam si servicii de pre-press: redactare (inclusiv stilizare), corectura, tehnoredactare si listare.
Doina BENEA
 Doina BENEA
Doina BENEA

Doina Benea, prestigios arheolog contemporan, prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timişoara, specializată în Istoria Antică şi Arheologie provincială romană, membru corespondent al Academiei Germane şi membru în organisme ştiinţifice internaţionale şi naţionale, Doina Benea este cunoscută în mediile academice europene, participând la cele mai importante Congrese organizate pe teme adecvate profesiunii de istoric şi arheolog. Conducător al numeroaselor şantiere arheologice, a avut ocazia să se ocupe cu mută dăruire de formarea tinerilor studenţi, îndrumându-i spre munca de cercetare. Prin activitatea domniei sale a adus o contribuţie însemnată în domeniul cercetării arheologice şi istorice. A semnat articole şi studii de specialitate, a prezentat numeroase lucrări în cadrul unor manifestări europene şi a publicat o seamă de lucrări de mare valoare ştiinţifică şi istorică, lucrări care au o contribuţie importantă în domeniul arheologiei şi istoriei. Dintre lucrările apărute, consemnăm: Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei, Ed. Dacia, 1983; Dacia sud­vestică în secolele III-­IV (I), Editura de Vest, 1996; Dacia sud­-vestică în secolele III­-IV (II), Editura de Vest, 1999; Istoria aşezărilor de tip vici militares din Dacia Romană; Editura Excelsior Art, 2003; Die römischen Perlenwerkstätten aus Tibiscum/Atelierele de sticlă de la Tibiscum; Editura Excelsior Art, 2004; Edificiul de cult de la Praetorium (Mehadia),Editura Excelsior Art, 2008.  


Cosul este gol!
Arhiva Foto / Video
Excelsior ART Video

Get Flash to see this player.

Newsletter
Doresti sa fii tinut la curent cu ultimele noutati din domeniul culturii? Inscrie-te acum!

Adresa de email:
Abonare
Dezabonare