„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept”
Despre noi, aflati din primele mele Pamflete si caricaturi
Despre noi, aflati din primele mele Pamflete si caricaturi
Despre noi, aflati din primele mele Pamflete si caricaturi
Domeniu: Ridendo
Anul aparitiei: 2015
ISBN: 978-973-592-354-9
Numar pagini: 134
Format: 30 cm / 20 cm
Disponibil
Pret: 0.00 RON

Cartea lui Petru Comisarschi: Despre noi, aflaţi din primele mele... pamflete şi caricaturi, îşi pune în dificultate receptorul, iscând reticenţe sau nedumeriri prin textura ei, oarecum labirintică. Ieşirea e anevoioasă şi singurul fir călăuzitor e limbajul. În consecinţă comentariile noastre au drept ţintă textul (textele) ca o veritabilă aventură a limbajului.
Introducerea e facilitată de două caricaturi. La pagina 37 doi căruţaşi sunt interpelaţi să prezinte rovinieta. „Maşina” lor e o căruţă încărcată cu fier vechi. La solicitarea regulamentară ei răspund răstălmăcind: Haoleu!... Dă unde robinete, că de-abia am mai găsât un capac! Ne întoarcem la pag. 27: Soţul urmează a „sacrifica” (de pe listă) porcul crescut în condiţii de bloc, invitând-o pe Maricica cu un pahar. Ea e convinsă că, de vreme ce nu l-a sacrificat de Ignat, n-o mai fi bun! Drept urmare îşi lămureşte soţul contrariat: -Păi, cum, ce să aibă? Iaca, faptul că, conform programărilor ritualo-ancestrale, dependente de dispoziţia globalo-meteozoofobă, depăşirea termenului factic de pluri şi polivalenţă, cu reverberaţii în antidiluviul arid pangeic, de orientare vertical boreală, face ca plurizitatea organotorie extensivă şi congruiental pentanolagică să suporte conglomerate minimpative cu urmări devastatoare asupra magoriei împlinite postmaximal în regim fluent anhidru... Înţelegi? De aia! Dar porcul (de pe hârtie) ... -chiar n-are trichineloză!
Iată două caricaturi cu o motivare verbal diferită. În primul caz, prin asemănarea în formă, dar cu sensuri diferite se creează un calambur. Altfel se construieşte limbajul în a doua caricatură. Asistăm aici la o explozie de invenţie lexicală, ilogică, lipsită de sens, incoerentă, dar convingătoare, Maricica lăsându-şi perplex bărbatul. Dar cum ştim (şi autorul ştie) ce este dicteul automat am spune că P. C. îl concurează pe A. Breton şi nici departe nu este de absurdul urmuzian, de alienarea limbajului cu anularea tuturor funcţiilor sale.
Să revenim la cartea de faţă! În procesul decodificării, ştiinţa textului uzează de un anumit algoritm, în componenţa lui se înscrie chiar şi titlul cărţilor. Deci: despre noi, aflaţi din primele mele... pamflete şi caricaturi. Despre noi, adică pluralul persoanei autorului ca şi cei din proximitatea lui. Anticipativ, redescoperim specificul pamfletului şi trendul ascendent al criticii, de la epigramă, spre fabulă, satiră (ca specie) până la pamflet, textul în care satira se converteşte în invectivă explorând zonele cele mai neguroase ale vocabularului. În viziunea autorului sunt mai puţin invectivate unele aspecte, interlocutorul e solicitat a se alătura sau nu acestei viziuni. Aşadar, aşteptările sunt întru satiră cu câmpul ei adiacent: invectivă, umor, ironie, sarcasm, persiflare, pe alocuri şi autopersiflare, având ca element adjuvant caricatura.
Iată câteva consideraţii induse de titlu cărţii, pregătiţi a ne familiariza cu principiile enunţate anterior.
Jos masca: „Ridendo castigas mores” ar fi motoul caricaturilor. Râsul, în toate conotaţiile lui se războieşte cu moravurile. P.C. nu are prejudecăţi, nici parti-pris-uri, nu există aspecte tubu şi nimic nu poate atenta la libertatea şi independenţa lui. Se vrea eminamente un om liber, dacă nu cumva o asemenea ipostază e iluzorie.
Cu roate acestea cartea este şi nu este spaţiul deplin al pamfletului, fondul ei se diseminează în amintiri, scrisori, dedicaţii, adnotări implicând capacitatea de a trece de la un stil la altul. Astfel concepută, cartea favorizează şi o lectură a rebours.
Cu o diversitate de situaţii, examenul semantic e o provocare trecută cu succes. Mai toate configurările limbajului sunt adjudecate: coerenţă, corectitudine, simbioză între referenţialitate şi figurat, adecvare neologistică etc. Să mai consemnăm inserţii de citate, aforisme, inventivitate lexicală. Cartea comunică şi intertextual, fie prin citare exactă, fie prin parafrazare. Toate aceste faţete ale limbajului îl recomandă pe autor ca pe un bun cunoscător al limbii române. Și încă mai putem consemna ceva: apetenţe spre narativ. Există şi o asemnea potenţialitate risipită pe alocuri. Structurile narative, atâtea câte sunt, invederează cele două componente ale textului literar, literaritatea ca ansamblu de procedee care fac dintr-un text obişnuit dintr-o realitate dată, un text literar şi fictivizarea ca proces de creaţie, de prefacere a unui discurs într-un discurs ficţional.
Aşadar, marea provocare a autorului este limbajul. Limba română, autor şi limbaj ca o dispută aprioric, inegală, cu puţine şanse de partea autorului. Treptat se instiuie un echilibru, înfruntarea se duce cu arme perfecţionate de ambele părţi, în alternanţa învingător-învins, învins-învingător.
P.C. răzbeşte prin limbaj, îl supune şi acesta e unul din meritele cărţii, poate cel mai important.
Creativ şi original P.C. îşi rotunjeşte harul de artist plastic acaparat şi de arta cuvântului.

prof. Daniel Lazăr