„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept”
Ritual în absenţă
Ritual în absenţă
Ritual în absenţă
Domeniu: Ars poetica
Anul aparitiei: 2015
ISBN: 978-973-592-360-0
Numar pagini: 176
Format: 21 x 17
Disponibil
Pret: 25.00 RON

Corina Victoria SEIN ne prezintă un nou volum de versuri, o certă realizare de excepţie. După debutul cu o carte de poezie, creaţiile sale în proză au avut mereu un filon liric, iar revenirea la o veche vocaţie a survenit în mod firesc, ca o continuitate a personalităţii sale artistice. Poetul şi comentatorul Aurel Turcuş observa nu de mult: „Precum postmoderniştii, Corina Victoria Sein nu-şi etalează sentimentele, nu-şi clamează deziluziile, ci îşi organizează sugestive (con)texte poetice despre acestea, astfel descoperindu-ni-se, în întreaga ei complexitate, vulnerabila viaţă internă a poetei, transfigurată de emoţii puternice care depăşesc sfera unui obişnuit lirism obiectiv. Demersul său poetic este expresia unei interiorităţi sinuoase şi fragile în care se dă o luptă continuă pentru eliberarea de cătuşele nesiguranţei realităţii, pentru armonizarea iluziilor cu deziluziile, a îndoielii cu certitudinea, într-un efort neistovit care aşterne peste creaţie o melancolică seninătate”. Am ales acest citat pentru exactitatea cu care este descrisă ambianţa estetică a poemelor. Semnificativ, impresionanta Încă o zi: „Primesc în dar încă o zi / „trăieşte-o!” / îmi porunceşte o voce ascunsă în mine”. Deschidere generoasă, promiţătoare în noua zi este, peste puţin timp întunecată de veşnicele aceleaşi probleme existenţiale: „apoi / să scriu despre / adevăr şi minciună / înţelepciune şi nerăbdare / respect de sine şi dezonoare // jocuri / idei / vin în stoluri şi aruncă fructul cuvintelor vechi / în ziua abia începută”
Este aici  atmosfera  tragismului existenţial. Acalmia quasi-domestică, eleganţa unui limbaj nonviolent au suferit transformări. Masca de la suprafaţă sugerează existenţa în profunzime a unui nucleu cu magmă încinsă, plăcile tectonice submerse animă cuvintele în alăturări surprinzătoare, ambianţa creată este expresionistă: „un pui de furtună adună ultima geană de lumină / în frământarea-i haotică striveşte frunzele abia căzute // (...) mă-ntorc / leg rana copacului cu un mănunchi de frunze / timpul continuă să curgă durabil şi uniform / în clipă.” (v. Anotimp incert).
Dispariţia punctuaţiei nu e nici ea întâmplătoare în acest imperiu al dezolării: „Un obiect ciudat / o sferă rigidă aspiră soarele / ia în stăpânire cerul / aduce marea pe vârfuri de munte / îneacă faruri  (...)  sinucigaşi aruncaţi în uşi de carii mâncate/ opresc răzmeriţa dezlănţuită // în Cosmos” (v. Revoltă în Cosmos).
„Peste anotimpuri domneşte / atotputernică teama...” spune poeta în poemul „Încotro”. Cu o simplitate maximă ni se sugerează, în sintagme comprimate, numitorul comun care minează întregul eşafodaj al existenţei. De la un moment dat, indiferent de savoarea diverselor anotimpuri, teama de sfârşit copleşeşte fiinţa umană.
Modernitatea acestui nou volum al Corinei Victoria Sein se afirmă pe alocuri şi cu nonsensuri frizând suprarealismul, atrăgând prin repetări obsesive ale unor versuri parcă scoase din context, tocmai spre a sublinia eşecul demersului unei relaţii intime, în (v. Inevitabil): „Şi eu şi tu am fost când punct de lumină când de întuneric // rămaşi la graniţa dorinţei / am fost nu îndrăgostiţi ci mesageri // noi doi / n-am împărţit ceva adevărat / poate doar liniştea captivă în necuprinsa muzică / niciodată ascultată-mpreună // în schimb / am traversat întinderi de mâhnire / am rămas pe drumuri diferite / rostirea noastră abia acum este adevărată” Nu numai metaforismul poate crea senzaţia de ciudat, ci mai cu seamă alăturările neaşteptate, aş zice dramatice de idei, într-o exprimare de o paradoxală simplitate şi de un efect cromatic de muzică modală: „Aleargă pe drum de gând / construieşte case / alege ţărmul în care o corabie în aşteptare / ignoră a valurilor furie / legiferează încărcătura de nelinişti tulburătoare / fii cărăuş şi ghid celor rămaşi fără de cale / înaintează pe ţărmul – deşert în devenire / caută corabia fără nume / uită că ştii să mergi pe căi o mie / oprește în văzduh dorinţa de a stârni furtuni fără sfârşit” (v. Îndemn). Sau ermetismul disimulat din Vraja gândului de fum: „Floarea soarelui unduieşte-n galben / un copac muribund îşi lasă seva să curgă / marea se lasă cuprinsă de forţa de a ucide... / din depărtări un visător istovit se-ndreaptă spre nimeni / cu trei boabe de otravă în palmă (...) / văzduhul mă-mpovărează / cu o raniţă de vină / iar păcatul de a fi iubit / creşte în lumina perlei.”
Manuscrisul abundă cu sentenţe absolute precum atmosfera depresivă din „timpul nu mă iubeşte / sunt pentru el doar / o poveste tristă...” Volumul întreg este de o intensă originalitate, probabil un apogeu al liricii poetei. Nimic nu e static, ideile sunt într-o mişcare expresivă iar tulburătoarea dorinţă de a fi planează energic peste momentele de aparentă stagnare a speranţei, în evocarea celor dispăruţi. Speranţă care continuă să desluşească contururile măreţiei vieţii, ca în tablourile perioadei „albe” din picturile grigoresciene. O carte în care planează o notă aparte a liricii româneşti actuale.

Erwin Lucian Bureriu