Autorul, în această lucrare ne propune un titlu mai puţin cunoscut din creaţia marelui compozitor. Se ştie, de altfel că din cele circa 205 compoziţii pe care le a lăsat Beethoven, numai zece din ele aparţin genului concertant: cinci concerte pentru pian, unul pentru vioară, două romanţe pentru vioară si orchestră, triplul concert şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră.
După câteva informaţii strict legate de contextul biografico istoric al naşterii concertului, autorul realizează o amănunţită analiză a structurii muzicale a întregii lucrări, rezultatul acesteia fiind redat încă o dată, schematic, la sfârşitul cărţii, astfel încât oricine îşi poate forma, dintr o privire, o imagine asupra arhitecturii lucrării. Deosebit de interesante sunt concluziile, în care autorul desprinde câteva aspecte caracteristice, care fac ca această lucrare să se detaşeze şi individualizeze în cadrul muzicii concertante, mai ales al celei clasice vieneze.